Excelența în educație premiată la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși ”din Peștișani

32 de elevi din ciclul gimnazial și liceal ai Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” Peștișani, care au obținut o medie generală peste 9,00 în urma evaluărilor desfășurate pe parcursul celor două module de învățare, au fost premiați financiar la finalul anului 2024, într-un cadru festiv, după susținerea spectacolului de colinde de Crăciun.

Această inițiativă a fost susținută de Asociația Discover Peștișani, organizație profund implicată în sprijinirea comunității locale și, totodată, în susținerea actului educațional. Prin evidențierea performanței acestor elevi, ne-am dorit nu doar să răsplătim rezultatele obținute, ci și să oferim modele de urmat pentru colegii lor și pentru întreaga comunitate.

Semnificația acestui eveniment depășește momentul festiv al premierii. Mesajul transmis este unul clar și puternic: munca este întotdeauna răsplătită, iar excelența nu este un ideal inaccesibil, ci o realitate care poate fi atinsă prin perseverență, responsabilitate și colaborare.

Asociația Discover Peștișani adresează mulțumiri tuturor celor care s-au alăturat acestui demers și au susținut acțiunea „Un Crăciun mai bun pentru cei mai buni”::
GENȚIANA FARM, MBN CLINIC, PROTECȚIA SRL, PETCORNEL SRL, BLUE INFINIT, MERTECOM și STUPINA COCOROVA.

Felicitări copiilor minunați și dascălilor dedicați, care demonstrează, zi de zi, că educația rămâne fundamentul unei comunități puternice!