Festivalul de Film „Acasă la Brâncuși”

După emoția trăită la Hobița, povestea continuă… Acasă la Brâncuși!
Au fost mii de oameni, aplauze, muzică, flori, tradiții și momente care au demonstrat că locul în care s-a născut Constantin Brâncuși poate deveni una dintre cele mai vii scene culturale ale României.
Acum deschidem un nou capitol.
Între 4 și 8 august, vă invităm la Festivalul de Film „Acasă la Brâncuși”, cea de-a doua etapă a proiectului cultural „Peștișani – Acasă la Brâncuși, 150 de ani de artă și genialitate”, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Timp de cinci zile, Peștișaniul va deveni locul în care cinematografia întâlnește inspirația. Proiecții de film sub cerul liber, întâlniri cu actori și regizori, dialoguri despre artă, ateliere pentru copii și seri în care emoția marelui ecran se va împleti cu spiritul locului în care a început povestea celui mai mare sculptor român.
Pentru că Brâncuși nu a schimbat doar sculptura. A schimbat felul în care lumea privește arta. Iar noi credem că această moștenire trebuie celebrată prin toate formele de expresie artistică.
În perioada 4–8 august, Peștișaniul devine capitala filmului și a culturii.
Veniți să scriem împreună încă un capitol memorabil din povestea „Acasă la Brâncuși”.
📍 Peștișani, Gorj
📅 4–8 august 2026
Acasă la Brâncuși. Acolo unde cultura nu se privește doar. Se trăiește.

Întâlnire cu oamenii și cu sufletul locului

Nu a fost o simplă vizită oficială. A fost o întâlnire cu oamenii și cu sufletul locului
Timp de două zile, Hobița a avut onoarea de a-l primi pe domnul ministru Demeter András István, omul care a crezut în proiectul „Peștișani – Acasă la Brâncuși, 150 de ani de artă și genialitate” și care a susținut finanțarea acestuia prin Ministerul Culturii.

Dincolo de discursuri și momentele oficiale, ministrul a ales să fie printre oameni.

A mers din stand în stand, a cunoscut aproape 100 de meșteri populari veniți din toate colțurile României la Festivalul România Autentică, le-a ascultat poveștile, le-a admirat creațiile și a înțeles că fiecare obiect lucrat cu mâna păstrează o parte din identitatea acestui popor.
A vizitat cu interes și expozițiile din cadrul Festivalului Rapsodia Florilor, unde arta florală inspirată de universul lui Constantin Brâncuși a demonstrat că tradiția și creativitatea pot vorbi același limbaj. Cu aceeași curiozitate cu care a discutat cu meșterii populari, ministrul a descoperit și universul expozițiilor florale inspirate de Brâncuși, oprindu-se apoi în fața panourilor care spun, prin imagini, documente și repere istorice, povestea vieții și operei marelui sculptor.
Prezența sa la Hobița reprezintă o confirmare că investiția în cultură, tradiție și patrimoniu poate genera proiecte care aduc oamenii împreună și dau valoare locurilor cu identitate. Nu este lipsit de semnificație faptul că ministrul Culturii a ales să fie prezent la Hobița chiar de Ziua Drapelului Național, participând la un proiect dedicat identității culturale românești și dialogând ore în șir cu meșterii populari, adevărați păstrători ai tradițiilor noastre.

Faptul că a ales să petreacă două zile la Hobița spune mai mult decât orice declarație. Înseamnă respect pentru locul în care s-a născut Constantin Brâncuși, pentru oamenii care duc mai departe tradițiile românești și pentru un proiect cultural care a demonstrat că satul natal al marelui artist poate deveni, din nou, un punct de întâlnire al culturii românești.

Proiectul „Peștișani – Acasă la Brâncuși, 150 de ani de artă și genialitate” a însemnat 5 zile de evenimente organizate, în luna iunie, Acasă la Brâncuși, la Hobița- Festivalul România Autentică, Festivalului Rapsodia Florilor și Turneul Stradivarius ”Muzele” la Hobița. Urmează, în luna august, Festivalul de Film ”Acasă la Brâncuși”.
Îi mulțumim domnului ministru pentru încrederea acordată, pentru susținerea acestui proiect și pentru că a fost prezent nu doar ca reprezentant al Ministerului Culturii, ci ca un partener al celor care cred că patrimoniul, meșteșugurile și cultura autentică trebuie să rămână vii. Sprijinul dumneavoastră a transformat o idee într-un eveniment care a adus la Hobița zeci de mii de oameni și a arătat că valorile autentice ale României merită susținute și promovate.
Acasă la Brâncuși înseamnă oameni, tradiții și valori. Iar când acestea sunt susținute, România câștigă.
Manifestările culturale de la Hobița, din perioada 24-28 iunie, au fost organizate de Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local Peștișani, Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
„Peștișani – Acasă la Brâncuși, 150 de ani de artă și genialitate”-proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Comunicat de presă – Primăria Peștișani

ℂ𝕚𝕟𝕔𝕚 𝕫𝕚𝕝𝕖 𝕚𝕟 𝕔𝕒𝕣𝕖 ℍ𝕠𝕓𝕚𝕥𝕒 𝕒 𝕕𝕖𝕧𝕖𝕟𝕚𝕥 𝕔𝕒𝕡𝕚𝕥𝕒𝕝𝕒 𝕔𝕦𝕝𝕥𝕦𝕣𝕚𝕚 𝕣𝕠𝕞𝕒𝕟𝕖𝕤𝕥𝕚 ℙ𝕖𝕤𝕥𝕖 𝟚𝟘.𝟘𝟘𝟘 𝕕𝕖 𝕡𝕒𝕣𝕥𝕚𝕔𝕚𝕡𝕒𝕟𝕥𝕚 𝕒𝕦 𝕔𝕖𝕝𝕖𝕓𝕣𝕒𝕥 𝟙𝟝𝟘 𝕕𝕖 𝕒𝕟𝕚 𝕕𝕖 𝕝𝕒 𝕟𝕒𝕤𝕥𝕖𝕣𝕖𝕒 𝕝𝕦𝕚 ℂ𝕠𝕟𝕤𝕥𝕒𝕟𝕥𝕚𝕟 𝔹𝕣𝕒𝕟𝕔𝕦𝕤𝕚 𝕡𝕣𝕚𝕟 𝕡𝕣𝕠𝕚𝕖𝕔𝕥𝕦𝕝 𝕔𝕦𝕝𝕥𝕦𝕣𝕒𝕝 „ℙ𝕖𝕤𝕥𝕚𝕤𝕒𝕟𝕚: 𝔸𝕔𝕒𝕤𝕒 𝕝𝕒 𝔹𝕣𝕒𝕟𝕔𝕦𝕤𝕚 – 𝟙𝟝𝟘 𝕕𝕖 𝕒𝕟𝕚 𝕕𝕖 𝕒𝕣𝕥𝕒 𝕤𝕚 𝕘𝕖𝕟𝕚𝕒𝕝𝕚𝕥𝕒𝕥𝕖”
În perioada 24–28 iunie 2026, satul Hobița, locul natal al lui Constantin Brâncuși, a găzduit unul dintre cele mai ample programe culturale dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, în cadrul proiectului cultural „Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate”, proiect finanțat de Ministerul Culturii.
Timp de cinci zile, peste 20.000 de vizitatori din întreaga țară au participat la un program complex care a îmbinat patrimoniul cultural, arta contemporană, tradițiile autentice, muzica, arta florală și educația culturală, transformând Hobița într-un veritabil spațiu al dialogului dintre trecut și viitor.
Proiectul cultural „Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate”, finanțat de Ministerul Culturii, a demonstrat că Hobița nu reprezintă doar locul în care s-a născut Constantin Brâncuși, ci un spațiu viu al dialogului dintre patrimoniu, creație contemporană și identitate culturală.
Amploarea și importanța proiectului au fost confirmate și prin prezența unor înalți oficiali români și străini. La evenimentele de la Hobița au participat ministrul Culturii, András István Demeter, Excelența Sa Carlos Alejandro Poffo, ambasadorul Republicii Argentina în România, precum și dl. Tor Martin Møller, Ministrul-consilier, șef adjunct al misiunii la Ambasada Regatului Norvegiei în România. Vizita acestora a evidențiat interesul acordat celebrării celor 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și rolului pe care Hobița îl are în promovarea patrimoniului cultural românesc la nivel internațional. Prezența reprezentanților Guvernului României și ai corpului diplomatic a conferit proiectului o importantă dimensiune instituțională și internațională, reconfirmând universalitatea operei lui Constantin Brâncuși și potențialul Hobiței de a deveni un reper al diplomației culturale. De asemenea, pe parcursul celor 5 zile de eveniment au mai participat la manifestări numeroși parlamentari și conducători de instituții culturale din Gorj și nu numai.
”Cele cinci zile de la Hobița au demonstrat că satul natal al lui Constantin Brâncuși poate deveni un reper național al culturii, al tradițiilor autentice și al dialogului dintre patrimoniu și generațiile de astăzi. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi – artiști, meșteri populari, parteneri, voluntari și miilor de vizitatori – pentru că împreună am transformat proiectul «Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate» într-un succes care ne onorează și ne obligă să continuăm. Pentru comunitatea din Peștișani, aceasta nu a fost doar o serie de evenimente culturale, ci o reafirmare a identității noastre și a responsabilității de a valorifica moștenirea lăsată de Constantin Brâncuși. Vom continua să investim în cultură și în proiecte care pun Hobița și Gorjul pe harta marilor destinații culturale ale României și ale Europei”-afirmă Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani.
📌Festivalul RomânIA Autentică – ediția aniversară
Festivalul RomânIA Autentică, ajuns la ediția aniversară de 10 ani, a reunit aproape o sută de meșteri populari din toate regiunile României, creatori autentici care au readus în atenția publicului meșteșugurile tradiționale, portul popular și patrimoniul viu. Dintre aceștia, 8 meșteșugari participanți fac parte din categoria Tezaur Uman Viu-Ana Bodescu, Constantin Ciubotărița, Gheorghe Ciuncanu, Sorin Giubega, Alexandru Ilinca, Constantin Manoli, Ion Poenariu și Vasile Șușca.
Vizitatori sosiți din toată țara, și nu numai, au descoperit meșteșuguri autentice, demonstrații de lucru, gastronomie tradițională, costume populare și obiecte realizate manual, într-un eveniment care a pus în valoare patrimoniul cultural imaterial al României.
Un moment deosebit de apreciat de public a fost defilarea organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în cadrul căreia zeci de participante au purtat costume populare autentice, multe dintre ele piese de patrimoniu transmise din generație în generație. Într-un gest de respect față de identitatea culturală românească, defilarea a evidențiat frumusețea și diversitatea portului tradițional din diferite zone ale țării, transformând Hobița într-o veritabilă galerie vie a costumului popular românesc. Prin eleganța și autenticitatea sa, acest moment a reafirmat legătura profundă dintre patrimoniul vestimentar, comunitate și valorile pe care Constantin Brâncuși le-a purtat mereu în suflet, inspirându-se din arta și simbolurile satului românesc.
Parada Portului Popular a adus împreună ansambluri folclorice, tineri îmbrăcați în costume tradiționale, călăreți și iubitori ai portului popular, transformând Hobița într-o impresionantă sărbătoare a identității românești. După parada portului popular a urmat parada motocicliștilor îmbrăcați în ie sau cămașă populară.
În cele patru zile ale Festivalului RomânIA Autentică, scena de la Hobița a găzduit 8 tarafuri tradiționale, 9 ansambluri folclorice, un grup folcloric și 24 de interpreți reprezentativi ai folclorului autentic românesc. Peste 420 de artiști, dansatori, instrumentiști și promotori ai patrimoniului cultural imaterial au adus în fața publicului frumusețea tradițiilor românești, într-un spectacol de excepție dedicat identității și valorilor autentice ale satului românesc.
📌Conferință națională
Pe 25 iunie, în curtea Casei Muzeu Constantin Brâncuși Asociația Discover Peștișani în parteneriat cu Primăria Peștișani și CONAF România a organizat Conferința-Dezbatere Națională – „Viitorul meșteșugurilor tradiționale din România. Statutul, drepturile și sprijinul acordat meșterilor populari” – cu participarea d-nei. Oana Zaharia, manger interimar Institutul Național al Patrimoniului, d-nei. Cristina Chiriac-președinte CONAF România și fondatoarea festivalului RomânIA Autentică, dl. Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani, dl. Ionuț-Viorel Bordeiași, manager Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și a circa 20 de meșteri populari participanți la Festivalul RomânIA Autentică.
În cadrul dezbaterii au fost analizate principalele probleme cu care se confruntă meșteșugarii români:
• lipsa unui statut profesional clar;
• necesitatea unor măsuri fiscale adaptate specificului activității lor;
• protejarea meșteșugurilor autentice;
• transmiterea acestora către noile generații.
Concluziile întâlnirii vor constitui punctul de plecare pentru viitoare inițiative legislative și administrative dedicate susținerii patrimoniului cultural viu.
📌Festivalul Rapsodia Florilor – arta florală inspirată de Brâncuși
Cea de-a doua ediție a Festivalului Rapsodia Florilor a propus o abordare artistică inedită asupra operei lui Constantin Brâncuși. Maeștri ai artei florale și ai școlii japoneze de ikebana, respectiv Centrul de studii română-japoneze ”Angela Hondru” din cadrul Universității Româno-Americane București au realizat instalații spectaculoase inspirate din formele brâncușiene, în timp ce demonstrațiile și atelierele desfășurate în prezența publicului au transformat florile într-un mijloc de dialog între cultura românească și cultura japoneză.
Festivalul, desfășurat în Parcul din Hobița și în curtea Casei Muzeu Constantin Brâncuși, a fost completat de târgul de flori naturale și aranjamente florale, oferind publicului o experiență artistică și educațională rar întâlnită în România. Evenimentul a demonstrat că opera brâncușiană continuă să inspire noi forme de expresie artistică, contribuind la apropierea publicului tânăr de valorile culturale universale. Turiștii sosiți în zonă au putut să admire mai multe instalații florale inspirate de opere precum Coloana fără Sfârșit, Măiastra sau Domnișoara Pogany. De asemenea, în timpul recitalului STRADIVARIUS în curtea Casei Muzeu Constantin Brâncuși au fost amplasate mai multe ”muze” florale, chiar numele turneului fiind ”Muzele”.
📌Expoziții care au adus patrimoniul mai aproape de oameni
O componentă esențială a proiectului a fost reprezentată de expozițiile organizate în parteneriat cu instituții culturale de prestigiu.
Vizitatorii au putut descoperi expoziția „Brâncuși 150. Spre Infinit”, realizată de Institutul Național al Patrimoniului, care prezintă, prin imagini și documente de arhivă, momente definitorii din viața și opera artistului.
În același timp, în Parcul Hobița a fost amenajată o amplă expoziție documentară despre Constantin Brâncuși, cu panouri tematice dedicate biografiei sale, atelierului de la Paris, expozițiilor internaționale la care a participat sau ”muzelor” din viața sa. Publicul a avut ocazia să descopere și ruta cultural-turistică „Pe urmele lui Brâncuși”, concepută pentru promovarea patrimoniului local și județean și integrarea acestuia într-un circuit cultural de interes național și internațional.
Expoziția „Brâncuși și Muzele”, realizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, a completat oferta culturală, propunând o incursiune în universul personal și artistic al sculptorului.
De asemenea, Casa de Cultură a Studenților din București, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a prezentat expoziția tematică „Semnele din lumină: Brâncuși, IA românească și povestea identității noastre”, o invitație la redescoperirea legăturii profunde dintre simbolurile cusute pe ia românească și universul artistic al lui Constantin Brâncuși. Prin acest demers educațional, publicul, în special tinerii, a fost încurajat să privească tradiția nu ca pe o moștenire a trecutului, ci ca pe o sursă vie de inspirație, creativitate și identitate culturală.
📌Muzica a unit generațiile
Programul artistic a reunit artiști reprezentativi ai muzicii populare și ușoare românești, ansambluri profesioniste și tineri interpreți, oferind publicului seri memorabile. Publicul s-a bucurat de spectacolele susținute de Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”, Ansamblul ”Izvorașul” Mehedinți, Valentin Sanfira, Dinu Iancu Sălăjanu, Ionuț Fulea, Maria Chivu și Taraful Jianca, Larisa Cârlugea, Adrian Ologu, Roberta Crintea, Victorița Lăcătușu, Claudia Torop, Niculina Stoican, Gheorghe Roșoga, Taraful de la Gorj, Taraful Victor Rap, Taraful Nuți și Vasile Tapotă și numeroși artiști și ansambluri folclorice.
Concertul trupei Direcția 5 acompaniată de Orchestra Operei Române Craiova a adus la Hobița mii de spectatori, demonstrând că patrimoniul și muzica contemporană pot conviețui într-un proiect cultural de mare anvergură.
Au fost momente în care Hobița nu a mai avut nevoie de cuvinte. Când cei 3 tenori ieșeni-Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu au interpretat „Nessun Dorma” și „’O Sole Mio”, ecoul vocilor lor s-a revărsat peste dealurile satului natal al lui Constantin Brâncuși, într-o emoție greu de descris și imposibil de uitat. Sub cerul liber, în locul în care și-a început drumul unul dintre cei mai mari artiști ai lumii, muzica a depășit granițele unui simplu concert și s-a transformat într-un omagiu adus frumuseții, creației și spiritului universal pe care Brâncuși l-a lăsat moștenire lumii.
În ultima seară, curtea Casei Muzeu Constantin Brâncuși a devenit scena unui moment de profundă emoție. Lyra Gorjului, sub bagheta dirijorului Florin Berculescu, a deschis seara iar prin recitalul extraordinar al Turneului Internațional Stradivarius a avut astfel loc un concert care a încheiat simbolic cele cinci zile dedicate lui Brâncuși. Astfel, finalul activităților din luna iunie prevăzute în cadrul proiectului cultural ”Peștișani-Acasă la Brâncuși-150 de ani de artă și genialitate” a fost marcat de un moment de înaltă ținută artistică.
Violonistul Alexandru Tomescu, alături de chitaristul Dragoș Ilie și bandoneonistul Omar Massa (Argentina), au oferit publicului o călătorie muzicală de excepție, inspirată de marile muze ale creației brâncușiene și de dialogul dintre muzică și artă. În atmosfera unică a Hobiței, locul în care s-a născut Constantin Brâncuși, concertul a devenit mai mult decât un recital – a fost un omagiu adus inspirației, frumuseții și forței creatoare care au definit opera marelui sculptor, încheind într-un mod simbolic și emoționant cele cinci zile dedicate aniversării Brâncuși 150.
📌Dansul Dronelor – un omagiu adus lui Brâncuși prin tehnologie și lumină
Una dintre cele mai spectaculoase și emoționante secvențe ale acestor zile a fost Dansul Dronelor Acasă la Brâncuși, un spectacol multimedia care a transpus în limbajul tehnologiei universul artistic al lui Constantin Brâncuși. Pe cerul Hobiței, sute de lumini în mișcare au desenat imagini inspirate din opera și simbolurile marelui sculptor, oferind publicului o experiență vizuală de excepție.
Realizat în locul natal al lui Brâncuși, spectacolul a creat o punte între patrimoniu și inovație, demonstrând că valorile culturale pot fi reinterpretate și transmise noilor generații prin mijloace artistice contemporane. Aplaudat de miile de spectatori prezenți, Dansul Dronelor a încheiat una dintre serile festivalului într-o atmosferă de admirație și emoție, devenind unul dintre cele mai apreciate momente ale ediției dedicate aniversării Brâncuși 150.
📌HOBIȚA în cifre:
• peste 20.000 de vizitatori la fața locului și peste 1,1 milioane vizualizări online;
• 5 zile de evenimente culturale;
• 3 mari festivaluri desfășurate în cadrul programului;
• 5 expoziții dedicate lui Constantin Brâncuși, patrimoniului și identității culturale;
• circa 100 de meșteri populari din întreaga țară;
• peste 420 de artiști, dansatori, instrumentiști și promotori ai patrimoniului cultural imaterial;
• 8 tarafuri tradiționale;
• 10 ansambluri și grupuri folclorice;
• zeci de interpreți consacrați ai folclorului românesc;
• zeci de ateliere, demonstrații și activități educaționale;
• peste 100 de copii participanți la atelierele meșterilor populari;
• 1 conferință și dezbatere tematică dedicată patrimoniului cultural și susținerii meșteșugurilor tradiționale;
• zeci de instalații florale și demonstrații de ikebana în cadrul Festivalului „Rapsodia Florilor”;
• un recital al Turneului Internațional Stradivarius, susținut în curtea Casei Muzeu Constantin Brâncuși;
• un spectacol multimedia de lumini, sunet și proiecții artistice;
• o paradă a portului popular și o defilare de costume populare autentice, reunind participanți din toate regiunile României;
• 450 de drone
• Peste 1,1 milioane de persoane care au urmărit evenimentele prin transmisiunile live și în mediul online.
• Peste 5000 de fotografii aflate momentan in posesia noastră
• Zeci de clipuri video filmate cu telefonul și peste 25 de ore de înregistrări
• mii de fotografii făcute în zona colțurilor foto
📌Un proiect despre identitate, educație și patrimoniu
Dincolo de spectacole și expoziții, proiectul a avut o importantă componentă educațională, promovând patrimoniul cultural românesc prin experiențe interactive, întâlniri cu artiști și meșteri populari, activități dedicate copiilor și tinerilor și noi modalități de valorificare a operei lui Constantin Brâncuși. Prin diversitatea manifestărilor organizate, Hobița și-a reconfirmat statutul de loc simbolic al culturii românești și destinație culturală de referință.
Organizatori- Consiliul Județean Gorj, Primăria Comunei Peștișani, județul Gorj și Consiliul Local Peștișani, Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
Parteneri instituționali-Institutul Național al Patrimoniului, Comisia parlamentara UNESCO, Centrul de Studii Romano-Japoneze “Angela Hondru”, Universitatea Româno-Americană București, Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj, Palatul Culturii Teodor Costescu, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, Casa de Cultură a Studenților București.
Partener principal-Obștea Peștișani
Evenimente susținute de Raiffeisen Bank, EXPLOCARB, MANINTER CAR, Vel Pitar, MACOFIL, Artego Targu-Jiu, Integrisoft Solutions, Momente Divine, Sunflower, Bloom&more SRL.
Partener mobilitate – Gentcar
Partener aeronautic oficial- Aerodrom Barza.
Parteneri media-AGERPRES, Magic FM Romania, Kiss FM, Rock FM, Cotidianul Gorjeanul, GorjBiz, Radio România, TV SUD, Actual In Gorj, Radio România Oltenia Craiova, Impact In Gorj, Tele 3 Media, Web Logistics, Universul Olteniei, Universul, Radio Infinit, UZPR Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj – Mehedinți.
Mulțumiri
Organizatorii adresează mulțumiri tuturor instituțiilor partenere, sponsorilor, artiștilor, meșterilor populari, voluntarilor și miilor de participanți care au făcut posibil succesul acestei ediții.
Proiectul „Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate”, finanțat de Ministerul Culturii, demonstrează că patrimoniul cultural poate deveni o resursă vie pentru dezvoltarea comunităților și pentru promovarea României autentice în lume.
Hobița nu a fost doar gazda unor evenimente culturale. Timp de cinci zile, Hobița a fost locul în care arta, tradiția și identitatea românească s-au întâlnit sub semnul lui Constantin Brâncuși.
Primar
COSMIN PIGUI

CALENDAR MANIFESTĂRI CULTURALE 24-28 IUNIE HOBIȚA-ACASĂ LA BRÂNCUȘI

Mai sunt doar câteva ore până la startul Festivalului RomânIA Autentică! Primul eveniment din seria acțiunilor culturale organizate la Hobița în perioada 24-28 iunie pentru celebrarea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Hobița se pregătește să primească mii de oameni veniți din toate colțurile țării pentru una dintre cele mai frumoase sărbători ale tradițiilor românești.
În locul în care s-a născut Constantin Brâncuși, meșteri populari, artiști, ansambluri folclorice, tarafuri și iubitori ai autenticului se vor întâlni pentru a celebra ceea ce avem mai valoros: identitatea, cultura și tradițiile românești.
În acest an special, când marcăm 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși, Festivalul RomânIA Autentică face parte din proiectul cultural „Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate”, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Scenele sunt gata, meșterii sunt pe drum, iar Hobița își așteaptă oaspeții.
📍 Hobița, Gorj
📅 24–27 iunie 2026
Peste câteva ore, România Autentică va fi Acasă la Brâncuși. Iar locul tău este aici.
CALENDAR 24-28 iunie
MIERCURI – 24 IUNIE
Deschidere oficială FESTIVALUL ROMÂNIA AUTENTICĂ-EDIȚIA a X-a
18.00-20.00 Taraful de la Gorj
20.00 Parada FLORII DE IE-prezentare costume populare cu adevărat spectaculoase
20.15-23.00 – Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului și invitații-Ghe. Roșoga, Maria Chivu și Grupul Jianca, Valentin Sanfira
-Larisa Cîrlugea
-Victorița Lăcătușu
-Adi Ologu
-Adriana Soreanu
– Ileana Lăceanu
– Claudia Torop
-Irinel Motorga
-Georgiana Bîrsac
– Roberta Crintea
JOI 25 IUNIE
Casa Muzeu C. Brâncuși-Conferință dezbatere-Viitorul meșteșugurilor tradiționale din România. Statutul, drepturile și sprijinul acordat meșterilor populari
18:00-20.00 – Taraful Victor Rap
20.15-23.00 – Ansamblul Artistic ”Izvorașul” cu invitați Ionuț Fulea și Dinu Iancu Sălăjanu
-Niculina Stoican
-Marian Medregoniu
-Alina Moți Drăghia
VINERI – 26 IUNIE
14:00 Deschidere Festivalul Rapsodia Florilor Hobița-PARC HOBIȚA
18:00 – Ansamblul folcloric Emilia Bubulac
-Grupul folcloric Privighetorile Gorjului
19:00 – 20.00 – Taraful Izabela și Ionuț Pobirci
20:00 – 21:00 -Constantin și Cosmin Gaciu & Taraful Iancu Jianu
21:00 – 22:00 – Taraful Cosmin Streață
22:00 – 23:00 – Taraful Nuți și Vasile Tapotă
SÂMBĂTĂ – 27 IUNIE
16:00 PARADA PORTULUI POPULAR
16:45 PARADA MOTOCICLIȘTILOR îmbrăcați in ie
16:00 – 19:30 Recital – Ansamblul folcloric Emilia Bubulac și invitații
-Ansamblul Nedeia Novaci
-Ansamblul Brâulețul Turceni
-Ansamblul Dor-Băbeni Vâlcea
-Ansamblul Junii Petrileni-Petrila Hunedoara
-Ansamblul Cerbălana Hunedoara
-Taraful Nicoleta și Florian Enoiu
-Taraful Gabi și Vasile Muscurici
-Cora Munteanca
20.00 Cooperativa 9
20.45-22.00 -Direcția 5 și Orchestra Operei Române Craiova
22.00-22.15 – Robert Șuiu-vioară
22.15-23.30 – Cei 3 tenori ieșeni- Andrei Apreotesei, Florin Guzgă, Andrei Fermeșanu și Orchestra Operei Române Craiova
ORA 24.00-SHOW DE SUNET ȘI LUMINI-DANSUL DRONELOR ACASĂ LA BRÂNCUȘI
DUMINICĂ 28 IUNIE-program cultural doar la CASA MUZEU CONSTANTIN BRÂNCUȘI
19:00 Concert Cameral Lyra Gorjului
20.15 Recital Turneul STRADIVARIUS-MUZELE, recital special dedicat lui Constantin Brâncuși
Zilnic de pe 24 până pe 27 iunie, în cadrul Festivalului Florilor vor avea loc ateliere și demonstrații ale meșterilor populari.
Pe 27 și 28 iunie vor avea loc in fiecare zi demonstrații și ateliere de ikebana.
Organizatori- Consiliul Județean Gorj, Primăria Comunei Peștișani, județul Gorj și Consiliul Local Peștișani, Ansamblul “Doina Gorjului”, Centrul Jud. pt. Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Gorj.
Parteneri instituționali-Institutul Național al Patrimoniului, Comisia parlamentara UNESCO, Centrul de Studii Romano-Japoneze “Angela Hondru”, Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj, Palatul Culturii Teodor Costescu, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Partener principal-Obștea Peștișani
Sponsori- Raiffeisen Bank, EXPLOCARB, MANINTER CAR, Vel Pitar, MACOFIL, Artego Targu-Jiu Integrisoft Solutions.
Partener mobilitate – Gentcar
Partener aeronautic oficial- Aerodrom Barza.
Parteneri media-AGERPRES, Magic FM Romania, Kiss FM, Rock FM, Cotidianul Gorjeanul, GorjBiz, Radio România, TV SUD, Actual In Gorj, Radio România Oltenia Craiova, Impact In Gorj, Tele 3 Media, Web Logistics, Universul Olteniei, Universul, Radio Infinit, UZPR Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj – Mehedinți.

Expoziție a Institutului Român de Patrimoniu la Hobița

O expoziție care aduce în fața publicului fotografii de arhivă valoroase din patrimoniul Institutului Național al Patrimoniului și din Colecția Soranei Georgescu-Gorjan, ilustrând etapele de concepție și realizare ale monumentului care a devenit simbol al infinitului și al aspirației umane către înălțare-Coloana fără Sfârșit va putea fi văzută la Hobița, în cadrul Festivalului RomânIA Autentică.
O instalație imersivă realizată de arhitectul și designerul Adriana Tomeci, care transpune în limbaj contemporan principiile brâncușiene ale ritmului, repetiției și ascensiunii, va oferi vizitatorilor o nouă perspectivă asupra operei marelui sculptor.
Grație parteneriatului dintre Primăria Peștișani, Asociația Discover Peștișani și Institutul Național al Patrimoniului, această expoziție va putea fi admirată și la Hobița, în cadrul proiectului cultural „Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate”, desfășurat în perioada 24–28 iunie 2026.
O întâlnire cu istoria, patrimoniul și spiritul lui Brâncuși, chiar în locul din care a pornit spre lume.
„Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate”-proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

PEȘTIȘANI: ACASĂ LA BRÂNCUȘI – 150 DE ANI DE ARTĂ ȘI GENIALITATE

Există locuri care nu sunt doar puncte pe hartă. Există locuri care au schimbat lumea.
În perioada 24-28 iunie 2026, vă invităm la Hobița, satul în care s-a născut Constantin Brâncuși, pentru unul dintre cele mai importante proiecte culturale dedicate marelui artist în anul aniversar al celor 150 de ani de la nașterea sa.
Timp de cinci zile, Peștișaniul devine locul în care tradiția, arta, natura și emoția se întâlnesc într-un program excepțional:

🇷🇴 Festivalul RomânIA Autentică – ediție aniversară, 10 ani de la prima ediție
🌸 Festivalul Rapsodia Florilor – instalații florale inspirate de opera lui Brâncuși
🎻 Turneul Internațional Stradivarius – „Muzele” – recital dedicat lui Brâncuși la Hobița
Vom celebra împreună nu doar nașterea unui geniu, ci și spiritul creator care a făcut ca numele unui mic sat din Gorj să fie cunoscut în întreaga lume.
Pentru câteva zile, Hobița va deveni locul în care România își privește rădăcinile și își redescoperă valorile.
📍 Hobița – Peștișani, Gorj
📅 24-28 iunie 2026
Pentru câteva zile, Hobița nu va fi doar satul natal al lui Constantin Brâncuși.
Va fi inima României.
Tradiție care ne unește.
Artă care ne inspiră.
Emoție care ne apropie.
Identitate care ne definește.
Parteneri media- AGERPRES, Magic FM Romania, Kiss FM, Rock FM, Cotidianul Gorjeanul, GorjBiz, Radio România, TV SUD, Actual In Gorj, Radio România Oltenia Craiova, Impact In Gorj, Tele 3 Media, Web Logistics, Universul Olteniei, Universul, Radio Infinit, UZPR Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj – Mehedinți.

🤝
Partener oficial Brâncuși150-Obștea Peștișani.

Numărătoarea inversă a început

𝙄̂𝙣𝙘𝙚𝙥𝙚𝙢 𝙣𝙪𝙢𝙖̆𝙧𝙖̆𝙩𝙤𝙖𝙧𝙚𝙖 𝙞𝙣𝙫𝙚𝙧𝙨𝙖̆ 𝙥𝙖̂𝙣𝙖̆ 𝙡𝙖 𝙘𝙚𝙡 𝙢𝙖𝙞 𝙖𝙢𝙥𝙡𝙪 𝙘𝙤𝙢𝙥𝙡𝙚𝙭 𝙙𝙚 𝙚𝙫𝙚𝙣𝙞𝙢𝙚𝙣𝙩𝙚 𝙙𝙚𝙙𝙞𝙘𝙖𝙩𝙚 𝙡𝙪𝙞 𝘾𝙤𝙣𝙨𝙩𝙖𝙣𝙩𝙞𝙣 𝘽𝙧𝙖̂𝙣𝙘𝙪𝙨̦𝙞 𝙙𝙞𝙣 2026!
𝘼𝙘𝙖𝙨𝙖̆ 𝙡𝙖 𝘽𝙧𝙖̂𝙣𝙘𝙪𝙨̦𝙞-𝙡𝙖 𝙃𝙊𝘽𝙄𝙏̦𝘼!
Hobița – satul natal al marelui sculptor – vă dă întâlnire în perioada 24-28 iunie la cinci zile de emoție, artă, tradiție și identitate românească, într-un spațiu încărcat de spiritul celui care a schimbat pentru totdeauna arta universală.
BRÂNCUȘI 150 – HOBIȚA 2026 înseamnă:
🎼 Festivalul RomânIA Autentică – Hobița 24-27 iunie
🔸 10 ani de la prima ediție
🔸 tradiții vii, meșteșuguri, gastronomie, muzică și spirit românesc autentic
🌸 Festivalul Rapsodia Florilor – 24-28 iunie
🔸 instalații florale spectaculoase inspirate din operele lui Constantin Brâncuși
🔸 parade, ateliere, artă florală și experiențe culturale unice
🎻 Stradivarius – Turneul „Muzele” – 28 iunie
🔸 un recital extraordinar dedicat lui Brâncuși, în inima locului unde a început povestea sa
Nu pregătim doar evenimente.
Pregătim o stare.
O întâlnire cu rădăcinile noastre.
Cu frumusețea simplă.
Cu spiritul unui om care a înțeles esența lumii și a transformat-o în eternitate.
În iunie, Hobița nu va fi doar un loc pe hartă.
Va fi locul unde România își amintește cine este. 🇷🇴
📍24-28 iunie 2026 | Hobița – Peștișani – Gorj
👉 Urmăriți pagina Discover Peștișani pentru anunțuri, program, invitați speciali și surprizele pe care le pregătim!
👉 Fiți parte din povestea BRÂNCUȘI 150!

STRADIVARIUS – HOBIȚA -28 IUNIE

28 iunie-HOBIȚA, PEȘTIȘANI, GORJ
𝐒𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐢𝐧𝐜𝐚𝐧𝐭𝐚𝐭𝐢 𝐬𝐢 𝐨𝐧𝐨𝐫𝐚𝐭𝐢 𝐬𝐚 𝐯𝐚 𝐚𝐧𝐮𝐧𝐭𝐚𝐦 𝐜𝐚 𝐬𝐢 𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐇𝐎𝐁𝐈𝐓𝐀 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐞𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐒𝐓𝐑𝐀𝐃𝐈𝐕𝐀𝐑𝐈𝐔𝐒, 𝐞𝐝𝐢𝐭𝐢𝐞 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐚 𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐚𝐧 𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐁𝐫𝐚𝐧𝐜𝐮𝐬𝐢
Turneul Internațional Stradivarius – “MUZELE” vine în fața publicului, în perioada 13 iunie – 18 iulie 2026, cu 18 concerte în România. Alexandru Tomescu – ”Sunt onorat să anunț că ediția a 19-a a turneului, în acest an, se află sub inaltul patronaj al președintelui României”.
🎼Turneul Stradivarius – „MUZELE”- este dedicat infinitului artist, Constantin Brâncuși, pe care îl celebrăm anul acesta la 150 ani de la naștere, care a revoluționat arta modernă a secolului XX și a lăsat lumii o moștenire culturală inegalabilă, inscrisă in marea carte a artei universale.
”In acest an mi-am propus să vă invit pe dumneavoastră, publicul extraordinar, în intimitatea sonoră a atelierului lui Constantin Brâncuși. Puțină lume cunoaște pasiunea maestrului pentru muzică, prieteniile sale cu muzicienii din Paris, vioara pe care a construit-o din scândurile unei cutii de lemn. Sunt multe povești pe care abia aștept să le împărtășim în concertele Turneului Stradivarius “Muzele” de anul acesta. Îi voi avea alături de mine pe Omar Massa la bandoneon și pe Dragos Ilie la chitară clasică, doi artiști remarcabili și foarte apreciați, va fi o combinație uluitoare de trei instrumente, împreună vom explora muzicile foarte contrastante care l-au inspirat pe Brâncuși, și vom călători în universul marilor compozitori Erik Satie, George Enescu, Bella Bartok”.
🎼Turneul Stradivarius este un proiect cultural-educațional dedicat promovării muzicii clasice și integrării valorilor culturale în viața cotidiană a publicului larg, care poate schimba în bine percepții, obiceiuri și chiar alegeri personale.

Astăzi, la Paris, România a purtat numele lui Brâncuși în fața Europei

Participarea Peștișaniului la manifestările dedicate Zilei Europei de la Paris reprezintă mai mult decât o acțiune de promovare. Este un pas important în procesul de poziționare internațională a locului în care s-a născut Constantin Brâncuși și o oportunitate reală de a transforma patrimoniul cultural local într-un vector de dezvoltare, vizibilitate și recunoaștere europeană.
Astăzi, la Paris, Peștișani – locul natal al lui Constantin Brâncuși – a fost prezent în inima Europei, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Europei organizate de Primăria Parisului, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în Franța și biroul de informare al Parlamentului European.
Standul României care a fost reprezentat de Asociațiile ARSD PARIS și Discover Peștișani, în parteneriat cu Primăria Peștișani, s-a bucurat și de vizita Primarului Parisului, domnul Emmanuel Gregoire și a Excelenței sale doamna Ambasador a României în Franța, Ioana Bivolaru, într-un moment cu o puternică valoare simbolică pentru promovarea patrimoniului cultural românesc la nivel internațional.
Prezența în cadrul unui eveniment de asemenea anvergură, în dialog direct cu instituții europene, reprezentanți diplomatici și public internațional, confirmă faptul că Peștișani poate deveni o destinație culturală relevantă pe harta Europei, prin valorificarea autentică a moștenirii brâncușiene.
Pentru comunitate, acest demers înseamnă deschidere internațională, consolidarea identității locale și crearea unor noi oportunități culturale, turistice și educaționale. De la Hobița spre lume, numele lui Brâncuși continuă să ofere Gorjului și României un loc în patrimoniul universal al culturii.
Vizitatorii au primit materialele de promovare ale comunei Peștișani și au descoperit astfel frumusețea naturii de pe meleagurile natale ale lui Brâncuși, tradițiile și gastronomia Gorjului, festivalurile culturale dedicate universului brâncușian, dar și traseele turistice incluse în Ruta Cultural-Turistică „Pe urmele lui Brâncuși”.
Prin această participare, Peștișani transmite Europei un mesaj simplu și puternic: cultura, identitatea și patrimoniul local pot deveni punți autentice de dialog și recunoaștere internațională.
Între pliantele oferite vizitatorilor s-au aflat și câteva suveniruri tradiționale realizate de Bunicii Comunitatii Pestisani
De la Hobița la Paris, spiritul lui Brâncuși continuă să inspire. 🇷🇴🇫🇷
Partener oficial Brâncuși 150- Obștea Peștișani.
Mulțumim partenerilor media AGERPRES Magic FM Romania Kiss FM, Rock FM , Cotidianul Gorjeanul, GorjBiz, Radio România, TV Sud, Actual In Gorj, Radio România Oltenia Craiova, Impact In Gorj , Tele 3 Media, Web Logistics , Universul Olteniei, Universul

Peștișani, promovat la Paris de Ziua Europei

COMUNICAT DE PRESĂ
Peștișani, promovat la Paris de Ziua Europei – demers important pentru vizibilitatea internațională a locului natal al lui Constantin Brâncuși
Peștișani, Gorj – Cu ocazia Zilei Europei, Asociațiile Discover Peștișani și ARSD PARIS, în parteneriat cu Primăria Peștișani, participă la manifestările organizate, pe 9 mai, la Paris, printr-un stand dedicat promovării culturale și turistice. Evenimentul este coordonat de Primăria Paris, prin Maison de l’Europe și Reprezentanța Comisiei Europene în Franța.
Prezența la acest eveniment de anvergură europeană reprezintă un demers important de promovare internațională a comunei Peștișani din județul Gorj, cunoscută drept locul de naștere al marelui sculptor Constantin Brâncuși prin satul Hobița. Inițiativa se înscrie în obiectivele asumate prin statut de către Asociația Discover Peștișani, care vizează creșterea vizibilității destinației culturale și turistice Peștișani la nivel european și dezvoltarea de parteneriate culturale durabile.
Standul reunește o serie de inițiative culturale și comunitare ce pun accent pe dialog intercultural, identitate locală și solidaritate europeană. Publicul european are ocazia să descopere materiale de promovare concepute special pentru acest context, dedicate patrimoniului cultural, tradițiilor autentice și potențialului turistic al comunei Peștișani – o destinație ce merită pusă pe harta valorilor europene. Au fost concepute materiale care promovează natura din Peștișani, festivalurile importante de aici cât și despre gastronomia Gorjului. De asemenea, vizitatorii standului vor primi o broșură care este realizată sub forma unui ghid de călătorie pentru turiști cât și un material informativ legat de traseul și obiectivele turistice cuprinse în Ruta Regională Cultural-Turistică-”Pe urmele lui Brâncuși”.
„Participarea la Paris, în contextul Zilei Europei, este mai mult decât o acțiune de promovare. Prezența la acest eveniment este aliniată obiectivelor Asociației Discover Peștișani, care vizează dezvoltarea unei prezențe internaționale consistente, crearea de parteneriate culturale și consolidarea brandului local prin valorificarea moștenirii brâncușiene. Este o reafirmare a identității noastre culturale și o invitație adresată Europei de a descoperi Gorjul și implicit locul în care s-a născut viziunea artistică a lui Brâncuși”, transmite Asociația Discover Peștișani.
”Prin această inițiativă, Peștișani își consolidează poziționarea ca destinație culturală de interes internațional și își afirmă rolul activ în promovarea valorilor europene prin cultură și comunitate. Patrimoniul local, atunci când este susținut prin viziune și parteneriate, poate deveni un vector puternic de dezvoltare și recunoaștere internațională”, afirmă Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani.
Evenimentul atrage anual peste 10.000 de vizitatori – parizieni, turiști, reprezentanți ai instituțiilor europene, asociații culturale și public internațional.
Parteneri media- AGERPRES, Magic FM Romania, Kiss FM , Rock FM , Cotidianul Gorjeanul, GorjBiz , Radio România , TV Sud , Actual In Gorj , Radio România Oltenia Craiova, Impact in Gorj , Tele 3 Media Group , Web Logistics , Universul Olteniei , Universul.
Partener oficial Brâncuși150-Obștea Peștișani.