Numărătoarea inversă a început

𝙄̂𝙣𝙘𝙚𝙥𝙚𝙢 𝙣𝙪𝙢𝙖̆𝙧𝙖̆𝙩𝙤𝙖𝙧𝙚𝙖 𝙞𝙣𝙫𝙚𝙧𝙨𝙖̆ 𝙥𝙖̂𝙣𝙖̆ 𝙡𝙖 𝙘𝙚𝙡 𝙢𝙖𝙞 𝙖𝙢𝙥𝙡𝙪 𝙘𝙤𝙢𝙥𝙡𝙚𝙭 𝙙𝙚 𝙚𝙫𝙚𝙣𝙞𝙢𝙚𝙣𝙩𝙚 𝙙𝙚𝙙𝙞𝙘𝙖𝙩𝙚 𝙡𝙪𝙞 𝘾𝙤𝙣𝙨𝙩𝙖𝙣𝙩𝙞𝙣 𝘽𝙧𝙖̂𝙣𝙘𝙪𝙨̦𝙞 𝙙𝙞𝙣 2026!
𝘼𝙘𝙖𝙨𝙖̆ 𝙡𝙖 𝘽𝙧𝙖̂𝙣𝙘𝙪𝙨̦𝙞-𝙡𝙖 𝙃𝙊𝘽𝙄𝙏̦𝘼!
Hobița – satul natal al marelui sculptor – vă dă întâlnire în perioada 24-28 iunie la cinci zile de emoție, artă, tradiție și identitate românească, într-un spațiu încărcat de spiritul celui care a schimbat pentru totdeauna arta universală.
BRÂNCUȘI 150 – HOBIȚA 2026 înseamnă:
🎼 Festivalul RomânIA Autentică – Hobița 24-27 iunie
🔸 10 ani de la prima ediție
🔸 tradiții vii, meșteșuguri, gastronomie, muzică și spirit românesc autentic
🌸 Festivalul Rapsodia Florilor – 24-28 iunie
🔸 instalații florale spectaculoase inspirate din operele lui Constantin Brâncuși
🔸 parade, ateliere, artă florală și experiențe culturale unice
🎻 Stradivarius – Turneul „Muzele” – 28 iunie
🔸 un recital extraordinar dedicat lui Brâncuși, în inima locului unde a început povestea sa
Nu pregătim doar evenimente.
Pregătim o stare.
O întâlnire cu rădăcinile noastre.
Cu frumusețea simplă.
Cu spiritul unui om care a înțeles esența lumii și a transformat-o în eternitate.
În iunie, Hobița nu va fi doar un loc pe hartă.
Va fi locul unde România își amintește cine este. 🇷🇴
📍24-28 iunie 2026 | Hobița – Peștișani – Gorj
👉 Urmăriți pagina Discover Peștișani pentru anunțuri, program, invitați speciali și surprizele pe care le pregătim!
👉 Fiți parte din povestea BRÂNCUȘI 150!

Un nou parteneriat cultural pentru „Rapsodia Florilor” – Hobița 2026

 
Asociația Discover Peștișani are bucuria de a anunța semnarea parteneriatului cu Centrul de Studii Româno-Japoneze Angela Hondru, din cadrul Universității Româno-Americane, pentru organizarea unor ateliere speciale de ikebana în cadrul festivalului „Rapsodia Florilor”, care va avea loc la Hobița în perioada 24–28 iunie.
Publicul va avea ocazia, să descopere frumusețea și rafinamentul artei japoneze prin ateliere interactive de Ikebana – arta japoneză a aranjamentelor florale, aceasta fiind mult mai mult decât o expresie estetică. În cultura japoneză, ikebana reprezintă echilibrul dintre om, natură și spiritualitate, o formă de meditație și armonie prin care florile capătă sens și emoție. Fiecare compoziție transmite liniște, simplitate și respect pentru frumusețea naturală – valori care se regăsesc și în opera lui Constantin Brâncuși.
Acest dialog cultural dintre România și Japonia capătă o semnificație aparte în Anul Brâncuși, mai ales că artistul român este profund admirat în spațiul cultural japonez pentru simplitatea formelor, esențializarea artei și legătura profundă dintre materie și spirit. De-a lungul timpului, opera lui Brâncuși a inspirat numeroși artiști și iubitori de artă din Japonia, existând o afinitate specială între sensibilitatea estetică japoneză și universul artistic brâncușian.
Acest parteneriat are o semnificație aparte, întrucât Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” aniversează anul acesta 21 de ani de activitate, fiind unul dintre cele mai importante repere în promovarea culturii japoneze în România. Fondat în anul 2005 de Șerban Georgescu, centrul a devenit de-a lungul timpului un adevărat spațiu de dialog cultural între România și Japonia, organizând cursuri, conferințe și evenimente dedicate artei și tradițiilor japoneze.
Pe data de 7 mai a.c., în cadrul Galei Haru Urara Grand Festa, organizată cu ocazia aniversării a 21 de ani de la înființarea Centrului de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” din cadrul Universității Româno-Americane, Dl. Ambasador Takashi Katae a oferit Diploma Ambasadorului Japoniei în România D-lui Șerban Georgescu, Directorul Centrului.
Iubitor entuzist al culturii japoneze, Dl. Șerban Georgescu s-a implicat cu o pasiune deosebită în organizarea a numeroase evenimente legate de Japonia, încă din anul 2005, de la înființarea Centrului.
Atelierele floristice de ikebana vor fi coordonate de Andreea Georgescu, instructor autorizat al Școlii Sogetsu (Japonia), fondator și coordonator al Bucharest Sogetsu Peony Study Group, artist ikebana cu o activitate apreciată în promovarea artei florale japoneze și colaborator al centrului. Cu o experiență de peste 20 ani în studiul ikebanei și formare în cadrul școlii japoneze Sogetsu, Andreea Georgescu aduce la Hobița sensibilitatea și eleganța acestei arte tradiționale japoneze.
Festivalul „Rapsodia Florilor” (24-28 iunie 2026) își propune să aducă împreună arta, natura și dialogul intercultural, transformând Hobița într-un spațiu al creativității și al întâlnirii dintre tradiții.
🌸 În această vară, la Hobița, florile vor spune povești despre cultură, prietenie și frumusețea legăturilor dintre oameni și lumi diferite. 🌸
Asociația Discover Peștișani este partener cu Primăria Comunei Peștișani, județul Gorj în organizarea evenimentelor Brăncuși150.

STRADIVARIUS – HOBIȚA -28 IUNIE

28 iunie-HOBIȚA, PEȘTIȘANI, GORJ
𝐒𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐢𝐧𝐜𝐚𝐧𝐭𝐚𝐭𝐢 𝐬𝐢 𝐨𝐧𝐨𝐫𝐚𝐭𝐢 𝐬𝐚 𝐯𝐚 𝐚𝐧𝐮𝐧𝐭𝐚𝐦 𝐜𝐚 𝐬𝐢 𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐇𝐎𝐁𝐈𝐓𝐀 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐞𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐒𝐓𝐑𝐀𝐃𝐈𝐕𝐀𝐑𝐈𝐔𝐒, 𝐞𝐝𝐢𝐭𝐢𝐞 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐚 𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐚𝐧 𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐁𝐫𝐚𝐧𝐜𝐮𝐬𝐢
Turneul Internațional Stradivarius – “MUZELE” vine în fața publicului, în perioada 13 iunie – 18 iulie 2026, cu 18 concerte în România. Alexandru Tomescu – ”Sunt onorat să anunț că ediția a 19-a a turneului, în acest an, se află sub inaltul patronaj al președintelui României”.
🎼Turneul Stradivarius – „MUZELE”- este dedicat infinitului artist, Constantin Brâncuși, pe care îl celebrăm anul acesta la 150 ani de la naștere, care a revoluționat arta modernă a secolului XX și a lăsat lumii o moștenire culturală inegalabilă, inscrisă in marea carte a artei universale.
”In acest an mi-am propus să vă invit pe dumneavoastră, publicul extraordinar, în intimitatea sonoră a atelierului lui Constantin Brâncuși. Puțină lume cunoaște pasiunea maestrului pentru muzică, prieteniile sale cu muzicienii din Paris, vioara pe care a construit-o din scândurile unei cutii de lemn. Sunt multe povești pe care abia aștept să le împărtășim în concertele Turneului Stradivarius “Muzele” de anul acesta. Îi voi avea alături de mine pe Omar Massa la bandoneon și pe Dragos Ilie la chitară clasică, doi artiști remarcabili și foarte apreciați, va fi o combinație uluitoare de trei instrumente, împreună vom explora muzicile foarte contrastante care l-au inspirat pe Brâncuși, și vom călători în universul marilor compozitori Erik Satie, George Enescu, Bella Bartok”.
🎼Turneul Stradivarius este un proiect cultural-educațional dedicat promovării muzicii clasice și integrării valorilor culturale în viața cotidiană a publicului larg, care poate schimba în bine percepții, obiceiuri și chiar alegeri personale.

Astăzi, la Paris, România a purtat numele lui Brâncuși în fața Europei

Participarea Peștișaniului la manifestările dedicate Zilei Europei de la Paris reprezintă mai mult decât o acțiune de promovare. Este un pas important în procesul de poziționare internațională a locului în care s-a născut Constantin Brâncuși și o oportunitate reală de a transforma patrimoniul cultural local într-un vector de dezvoltare, vizibilitate și recunoaștere europeană.
Astăzi, la Paris, Peștișani – locul natal al lui Constantin Brâncuși – a fost prezent în inima Europei, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Europei organizate de Primăria Parisului, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în Franța și biroul de informare al Parlamentului European.
Standul României care a fost reprezentat de Asociațiile ARSD PARIS și Discover Peștișani, în parteneriat cu Primăria Peștișani, s-a bucurat și de vizita Primarului Parisului, domnul Emmanuel Gregoire și a Excelenței sale doamna Ambasador a României în Franța, Ioana Bivolaru, într-un moment cu o puternică valoare simbolică pentru promovarea patrimoniului cultural românesc la nivel internațional.
Prezența în cadrul unui eveniment de asemenea anvergură, în dialog direct cu instituții europene, reprezentanți diplomatici și public internațional, confirmă faptul că Peștișani poate deveni o destinație culturală relevantă pe harta Europei, prin valorificarea autentică a moștenirii brâncușiene.
Pentru comunitate, acest demers înseamnă deschidere internațională, consolidarea identității locale și crearea unor noi oportunități culturale, turistice și educaționale. De la Hobița spre lume, numele lui Brâncuși continuă să ofere Gorjului și României un loc în patrimoniul universal al culturii.
Vizitatorii au primit materialele de promovare ale comunei Peștișani și au descoperit astfel frumusețea naturii de pe meleagurile natale ale lui Brâncuși, tradițiile și gastronomia Gorjului, festivalurile culturale dedicate universului brâncușian, dar și traseele turistice incluse în Ruta Cultural-Turistică „Pe urmele lui Brâncuși”.
Prin această participare, Peștișani transmite Europei un mesaj simplu și puternic: cultura, identitatea și patrimoniul local pot deveni punți autentice de dialog și recunoaștere internațională.
Între pliantele oferite vizitatorilor s-au aflat și câteva suveniruri tradiționale realizate de Bunicii Comunitatii Pestisani
De la Hobița la Paris, spiritul lui Brâncuși continuă să inspire. 🇷🇴🇫🇷
Partener oficial Brâncuși 150- Obștea Peștișani.
Mulțumim partenerilor media AGERPRES Magic FM Romania Kiss FM, Rock FM , Cotidianul Gorjeanul, GorjBiz, Radio România, TV Sud, Actual In Gorj, Radio România Oltenia Craiova, Impact In Gorj , Tele 3 Media, Web Logistics , Universul Olteniei, Universul

Peștișani, promovat la Paris de Ziua Europei

COMUNICAT DE PRESĂ
Peștișani, promovat la Paris de Ziua Europei – demers important pentru vizibilitatea internațională a locului natal al lui Constantin Brâncuși
Peștișani, Gorj – Cu ocazia Zilei Europei, Asociațiile Discover Peștișani și ARSD PARIS, în parteneriat cu Primăria Peștișani, participă la manifestările organizate, pe 9 mai, la Paris, printr-un stand dedicat promovării culturale și turistice. Evenimentul este coordonat de Primăria Paris, prin Maison de l’Europe și Reprezentanța Comisiei Europene în Franța.
Prezența la acest eveniment de anvergură europeană reprezintă un demers important de promovare internațională a comunei Peștișani din județul Gorj, cunoscută drept locul de naștere al marelui sculptor Constantin Brâncuși prin satul Hobița. Inițiativa se înscrie în obiectivele asumate prin statut de către Asociația Discover Peștișani, care vizează creșterea vizibilității destinației culturale și turistice Peștișani la nivel european și dezvoltarea de parteneriate culturale durabile.
Standul reunește o serie de inițiative culturale și comunitare ce pun accent pe dialog intercultural, identitate locală și solidaritate europeană. Publicul european are ocazia să descopere materiale de promovare concepute special pentru acest context, dedicate patrimoniului cultural, tradițiilor autentice și potențialului turistic al comunei Peștișani – o destinație ce merită pusă pe harta valorilor europene. Au fost concepute materiale care promovează natura din Peștișani, festivalurile importante de aici cât și despre gastronomia Gorjului. De asemenea, vizitatorii standului vor primi o broșură care este realizată sub forma unui ghid de călătorie pentru turiști cât și un material informativ legat de traseul și obiectivele turistice cuprinse în Ruta Regională Cultural-Turistică-”Pe urmele lui Brâncuși”.
„Participarea la Paris, în contextul Zilei Europei, este mai mult decât o acțiune de promovare. Prezența la acest eveniment este aliniată obiectivelor Asociației Discover Peștișani, care vizează dezvoltarea unei prezențe internaționale consistente, crearea de parteneriate culturale și consolidarea brandului local prin valorificarea moștenirii brâncușiene. Este o reafirmare a identității noastre culturale și o invitație adresată Europei de a descoperi Gorjul și implicit locul în care s-a născut viziunea artistică a lui Brâncuși”, transmite Asociația Discover Peștișani.
”Prin această inițiativă, Peștișani își consolidează poziționarea ca destinație culturală de interes internațional și își afirmă rolul activ în promovarea valorilor europene prin cultură și comunitate. Patrimoniul local, atunci când este susținut prin viziune și parteneriate, poate deveni un vector puternic de dezvoltare și recunoaștere internațională”, afirmă Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani.
Evenimentul atrage anual peste 10.000 de vizitatori – parizieni, turiști, reprezentanți ai instituțiilor europene, asociații culturale și public internațional.
Parteneri media- AGERPRES, Magic FM Romania, Kiss FM , Rock FM , Cotidianul Gorjeanul, GorjBiz , Radio România , TV Sud , Actual In Gorj , Radio România Oltenia Craiova, Impact in Gorj , Tele 3 Media Group , Web Logistics , Universul Olteniei , Universul.
Partener oficial Brâncuși150-Obștea Peștișani.

19 februarie 2026-Hobița, Brădiceni-Peștișani-Gorj

Acțiunile de celebrare a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși desfășurate, pe 19 februarie, la Hobița și Brădiceni în comuna Peștișani.
Hobița
-Lansare Ruta regională cultural-turistică “Pe urmele lui Constantin Brâncuși”, Hobița -Tg Jiu-Craiova

-Lansare site www.acasalabrancusi.ro

-Prezentarea membrilor OMD Acasă la Brâncuși
-Decernarea titlului de Ambasador Brâncuși Cristinei Chiriac, cetățean de onoare al comunei Peștișani din 2024
-Decernare Premiul Naţional „Restitutio. Brâncuşi”- Ediţia a VII-a (2026), oferit lui Yoshin Ogata (Japonia / Italia) de către Asociaţia cultural-istorică „Dumitru şi Maria Pleniceanu”, Asociaţia culturală „Tătărescu” şi Patronatul Organizaţia Femeilor Antreprenor Gorj.
Brădiceni
-vernisaj expoziție fotodocumentară “Brâncuşi. Calea spre Lumină”, realizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj
-Lansarea de către CJCPCT a 3 albume editoriale despre Constantin Brâncuși, județul Gorj sau meșterii populari gorjeni
-Prezentarea cu sprijinul Serviciului Județean Gorj a documentelor de arhivă –
1. Actul de căsătorie al părinților lui Constantin Brâncuși din 1872.
2. Certificatul de naștere al lui Constantin Brâncuși.
3. Actul de consimțământ al mamei Maria Brâncuși, pentru fiul său prin care garantează că va urma Școala de Meserii din Craiova, unde a primit bursă.
4. Certificatul din 3 iulie 1900 care atestă că Brâncuși este elev al Școlii de Arte Frumoase din București, cu mențiunea premiilor câștigate.
5. Cererea din 30 noiembrie 1902 semnată de Brâncuși, către Epitropia Bisericii Madona Dudu prin care solicită sprijin, la terminarea stagiului militar, pentru a se perfecționa într-o școală din Italia.
6. Procesul verbal din 31 ianuarie 1903 al Prefecturii Județului Dolj prin care Brâncuși rămâne cu bursa de studii în anul financiar 1903/1904.
7. Decretul Ordinul Cultural pentru Artă-in grad de cavaler, clasa I, apar mai multe personalități, printre care Constantin Brâncuși și George Enescu. Materialele au fost prezentate în fotografii ce vor putea fi consultate la Căminul cultural Brădiceni pe toată durata Anului Național Constantin Brâncuși.
Urmează ca în perioada 24-28 iunie, satul Hobița să găzduiască un amplu eveniment cultural dedicat lui Constantin Brâncuși, patrimoniului cultural imaterial și turismului cultural și de eveniment.
Organizatorii evenimentului de ieri de la Peștișani au fost Consiliul Județean Gorj , Primăria Comunei Peștișani, județul Gorj și Consiliul Local Peștișani.
Mulțumim partenerului oficial-Obștea Peștișani pentru susținere.
Mulțumim partenerilor instituționali și partenerilor media prezenți la Hobița și Brădiceni.

19 februarie – ziua în care ne întoarcem la esență: Brâncuși 150 – ”de la Hobița”

Pe 19 februarie, la Peștișani, Hobița și Brădiceni, ne întâlnim pentru a celebra 150 de ani de la nașterea celui mai important sculptor român, omul care a schimbat pentru totdeauna felul în care lumea privește forma, materia și, de ce nu, spiritul.
Constantin Brâncuși s-a născut aici, la Hobița, din liniștea satului, din lemn, piatră și credință, și a transformat rădăcinile în limbaj universal. Astăzi, locurile copilăriei sale devin spații de lumină, creație și recunoștință.
Prin expoziții, momente artistice, glasuri de copii, tradiții vii și gesturi culturale, comunitatea spune, într-un singur glas:
👉 Brâncuși trăiește prin noi.
Este o zi în care, Acasă la Brâncuși, cu emoție și mândrie, onorăm un destin care a făcut din satul românesc un reper universal și din simplitate – eternitate.
Brâncuși 150 nu este doar o aniversare.
Este o promisiune că vom păstra vie moștenirea celui care ne-a învățat să privim infinitul.
📍 Peștișani | Hobița | Brădiceni
Calendarul acțiunilor zilei de 19 februarie atașat în afiș.
🤝Organizatori-Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local Peștișani, Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși Peștișani, Bunicii Comunității Peștișani
🤝Partener oficial-OBȘTEA PEȘTIȘANI
🤝Parteneri media- AGERPRES, Magic FM Romania, Kiss FM, Rock FM, Cotidianul Gorjeanul, GorjBiz, Radio România, TV SUD, Actual In Gorj, Radio România Oltenia Craiova, Impact In Gorj, Web Logistics
PROGRAMUL ZILEI

Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Peștișani

9.30-Deschiderea manifestărilor

  • Lansare revista ”Generația Infinit” revistă a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Peștișani
  • Lansarea concursului ”Brâncuși-omul infinitului”
  • In memoriam Constantin Brâncuși – Cenaclul Hohote Tg-Jiu
  • Lansare placheta rebus cu titlul- ” Constantin Brancusi 150 de ani de la Naștere”
  • Expoziție de carte „Brâncuși – pași spre infinit”
  • ”Brâncuși – prin ochi de copil” – creații artistice ale elevilor
  • Spectacol folcloric – Ansamblul Folcloric „Emilia Bubulac” din Peștișani

 

Casa Muzeu ”Constantin Brâncuși” HOBIȚA

12.00-Deschiderea manifestărilor

  • Lansarea Rutei regionale cultural-turistice ”Pe urmele lui CONSTANTIN BRÂNCUȘI”
  • Prezentarea OMD ”Acasă la Brâncuși”
  • Lansarea site-ului www.acasalabrancusi.ro
  • Moment artistic Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”-invitată Larisa Cârlugea-Recital colaj MARIA TĂNASE
  • Prezentare colecție ”Axul rădăcinilor/ Hobița 150” sculptor- Ștefan Strâmtu

 

Căminul Cultural Brădiceni

13.00-Deschiderea manifestărilor

  • Expoziția itinerantă foto-documentară – „Brâncuși. Calea spre lumină”-Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (CJCPCT Gorj)
  • Lansare albume editoriale (CJCPCT Gorj)
  1. „Brâncuși. Calea spre lumină – între pământ și absolut”Volum sinteză trilingv, fundamentat științific pe studiile publicate în ultimii 25 de ani.
  2. „Gorj – Acasă la Brâncuși” Album trilingv de promovare cultural turistică a județului Gorj.
  3. „Meșteri și creatori populari din Gorjul lui Constantin Brâncuși”Album dedicat meșteșugurilor tradiționale, omagiu adus rădăcinilor formative ale artistului– cioplitorul în lemn devenit creator universal.
  • Expoziție de costume populare vechi din zona Hobița-Bunicii Comunității Peștișani
  • ”Satul Hobița își spune povestea”-expoziție de obiecte vechi donate de săteni

Graficianul Marian Avramescu va fi prezent la toate acțiunile din Peștișani, realizând gratuit portrete și caricaturi pentru public

ELYSIUM, Expoziție de artă contemporană Vasile Fuiorea la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția

Institutul Cultural Român /Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare Constantin Brâncuși”, Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România și Universitatea din Craiova/Facultatea de Teologie Ortodoxă, organizează în data de 19 Februarie 2026, ora 17.00, vernisajul expoziției de artă contemporană „ELYSIUM”, a artistului vizual Vasile FUIOREA. Evenimentul va avea loc în Galeria  Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, fiind înscris în suita de manifestări culturale „Anul Național Constantin Brâncuși -150 de ani de la naștere”.

Locul desfășurării evenimentului:

Galleria dell’Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia

Cannaregio, 2214, 30121 Venezia ( VE)

Site web: www.icr.ro/venetia/

„Proiectul expozițional  „Elysium” este un demers al continuării cercetării artistice vizuale postdoctorale, care s-a structurat coerent ca serie, ce a continuat preocupările din pictura ultimilor ani de creație. Exerciţiul peisagistic-din perspectiva artei contemporane, în care situez acum acest  gen al picturii – are în subsidiar resorturi ce pornesc din  realitatea observată,  manifestându-se ulterior în procesul imaginativ de cercetare a structurilor, ritmurilor şi energiilor elementare, în înţelegerea sinestezică a metamorfozelor acestora, provocate de interacțiunea elementelor fundamentale.

În ultimii ani de creație am  realizat mai multe serii/ cicluri de lucrări ce se înscriu în cercetarea artistică contemporană: „Spiritul Muntelui”, „Introspecții”,  „Telluric landscape”, „Reverii” „Structuri dinamice” și „Arheologii”.

Aceste teme sunt serii de picturi dedicat pământului /teluricului sau interacțiunii acestuia cu celelalte elemente ( apa , aerul, focul) pe care l-am experimentat ca stare și problematică elementară în locațiile montane cercetate:Peștișani( Cheile Bistriței/ Piatra Boroșteni),  Runcu( Cheile Sohodolului ) și Rânca( Vârful Păpușa ) din Gorj

Motivul montan nu este evocat din perspectiva unei picturi realizate în clasicul plein air, compoziția este dinamică, orfică, reținându-se din  imaginea muntelui mai degrabă energiile lui fundamentale, interacțiunea elementelor și trăirea artistului delivrată pictural pe pânză, în urma interacțiunii cu motivul teluric.

Cea mai recentă serie de picturi intitulată „Arheologii”, realiză prin mijlocirea unui limbaj pictural experimental, dezvăluie privitorului straturi fragmentare ale lumii imaginare, sublimată de prezența recurentă a culorii ce semnifică Câmpiile Elizee.”

Artist expozant Conf.univ.dr. habil Vasile FUIOREA

Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Craiova

„În multitudinea preocupărilor manageriale, curatoriale și didactice, Vasile Fuiorea rămâne fidel pasiunii sale pentru pictură, pe care o practică cu devoțiune de decenii, iar datorită acestei seriozități a abordării, demersul său artistic este unul consistent, ajuns la deplină maturitate.

Limbajul pictural este unul înrădăcinat în curentul abstract, dar bine temperat, ajustat și acordat la stilistica personală, unde gestul său, plin de nerv, însoțește vectorii de forță compoziționali peste care culoarea se așează firesc, devoalând calitățile picturale native ale autorului. Lucrările prezentate în expoziție se transformă într-un spectacol vizual și cromatic, plin de aparentă spontaneitate, dar în spatele căruia se află o muncă și o cercetare artistică asiduă, dublată de pasiunea autorului pentru artă.

Cunoscând parcursul artistic a lui Vasile Fuiorea încă de la începuturi pot afirma, fără să greșesc, că acesta face parte din categoria restrânsă a artiștilor imersați în opera lor, care își urmează cu tenacitate crezul artistic, îmbunătățindu-l constant, odată cu trecerea timpului.”

 

Curator: Prof. univ. dr. habil Cosmin PAULESCU, Decan Facultatea de Arte Decorative și Design a Universității Naționale de Arte București

 

 

 

Vasile Fuiorea este născut în Peștișani, Județul Gorj ( 11 Mai 1972) fiind artist vizual/ pictor și cadru didactic universitar în Domeniul Arte Vizuale. A absolvit Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, clasa Profesor Mihail Trifan  și Facultatea de Arte Plastice și Decorative, Specializarea Pictură, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, la clasa Profesor Universitar  Romul Nuțiu.

A fost președinte al Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România timp de trei mandate ( 2013-2024). În 2012, a obținut la Universitatea de Vest , Facultatea de Arte și Design, titlul de doctor în Arte Vizuale cu teza „Apa, aerul, focul și pământul, teme frecvente ale picturii  (între figurativ și abstract)”, îndrumător Prof.univ.dr. Ioan Iovan .

1998-2009 Profesor titular de pictură la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu. 2009-2019 Lector univ. dr. domeniul Arte Vizuale, în cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Din 2019 este Conferențiar Dr. la Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Departamentul de Arte Vizuale.

Începând cu anul 2025 este îndrumător/coordonator de Doctorat în Domeniul Arte Vizuale, profesor afiliat la Școala Doctorală de Teologie Ortodoxă „Sfântul Nicodim”, din cadrul  Universității din Craiova.

Cele mai recente expoziții personale de arte vizuale: „Pictura între gest și culoare”, Galeria „Arta I” UAP Craiova(2012), „Introspecții”,  Galeriile Municipale de Artă, UAP Târgu Jiu (2018) și „Reflecții asupra sinelui” ,Galeria „Arta I” UAP Craiova (2023),  Galeria Institutului Cultural Român de la Viena,”ELYSIUM – O percepție senzorială în lucrările lui Vasile Fuiorea” 10Aprilie ( 2025) ; Galeria Institutului Cultural Român de la Viena, Finisajul expoziției “ELYSIUM – O percepție senzorială în lucrările lui Vasile Fuiorea” 06 iunie ( 2025)

În calitate de artist vizual/ pictor membru al UAP din România, a participat la numeroase expoziții de arte vizuale ( peste 300)  fiind invitat sau selectat în simpozioane și expoziții internaționale, printre care: Simpozionului de Artă Modernă, 10 TH, International „d. fleiss & east west artists „din Karntnerhof- Mallnitz-Austria (2016) ;Simpozionul  Internațional de Artă din Volary, VWV, ediția a IVa   și ediția a VII, Republica Cehia (2019-2022); Balcic- Bulgaria, Lighthouse Golf&Spa Resort, Tabără Internațională de Arte Vizuale, România, Bulgaria, Coreea , (2019) ; „International exhibition ART WORKSHOP VOLARY” Belgia-Bruxelles (2023), „Extra nove Volarism” Italia(2024) , expozițiile din cadrul  Bienalei Internaționale „Nicolae Tonitza” și „Ioan Andreescu” (2024, participând ca artist și curator al „ATELIERELEOR BRÂNCUȘI”, Simpozionul  Internațional de Pictură, Rânca & Runcu /Gorj. România, Edițiile  2015-2022

A fost desemnat de către Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, în perioada 2015-2022, curator al „Atelierele Brâncuși”, secțiunea Simpozionul Internațional de Pictură, contribuind la realizarea uneia dintre cele mai importante colecții de pictură contemporană din România .

A făcut parte din Comisii de specialitate și jurizare la Bienale Naționale și Internaționale de Arte Vizuale și în juriul Premiului Național „Constantin Brâncuși”.

 

Cele mai importante Distincții și Premii în domeniu:

2016 Premiul I pentru Pictură  pentru lucrarea „Introspecții” în cadrul Bienalei –concurs  „Gheorghe Petrașcu”, ediția a XIII-a Târgoviște.

2016, Premiul pentru pictură al Primăriei   Piatra Neamț în cadrul Concursului Internațional de Arte Vizuale „Aurel Băieșu”.

  1. Premiul pentru tehnică mixtă la Expoziția Internațională /Concurs de Arte Vizuale, „Empatii de pe o parte și alta a Prutului”, ediția a VII – a 2017, Galeria de Artă „Nicolae Tonitza”, Iași .

2017 Premiul pentru Pictură la Bienala Naţională de Artă Contemporană „Aegyssus” , Muzeul de Artă Tulcea.

  1. Premiul special al juriului acordat pentru lucrarea de pictură „Peren” ,în cadrul  Bienalei Internaționale de Artă Contemporană Nicolae Tonitza” , Ediția a II a Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad, Vaslui, România.

2024 Premiu de Excelență pentru întreaga carieră artistică, oferit de organizatori în cadrul  Bienalei Internaționale de Artă Contemporană Nicolae Tonitza” , Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad, Vaslui, România.

2024 Premiul Special al  Consiliului Director al UAP din România, oferit în cadrul Galei Premiilor UAP din România pentru anul 2023, Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I”, București.

 

A participat ca pictor invitat în Simpozioane și Tabere de Arte Vizuale/ Pictură din România, Bulgaria, Republica Cehă, Austria, Grecia.

Artistul are lucrări în colecții de stat și private din România,  Bulgaria, Republica Cehă, Franța, Japonia, India, Austria, USA, Canada.

 

 

Brâncuși, celebrat prin artă la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu invită publicul larg, reprezentanții mass-media și iubitorii de artă să participe joi, 19 februarie 2026, începând cu ora 12:00, la vernisajul expoziției de artă europeană „Marele omagiu adus lui Brâncuși”, eveniment ce va avea loc la sediul instituției din strada Tineretului nr. 4, etajul II – AULA MAGNA.
🎓Evenimentul este organizat cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși și reprezintă un demers cultural de excepție, dedicat celebrării moștenirii artistice a celui care a revoluționat sculptura modernă.
🎓Expozitia reunește 25 de lucrări realizate de unii dintre cei mai importanți artiști ai artei moderne, precum Pablo Picasso, Salvador Dalí, Marc Chagall, Henri Matisse și Auguste Rodin, alături de opere semnate de alte aproximativ 20 de personalități marcante ale artei europene. Totodată, publicul va avea ocazia să descopere o selecție de afișe și albume de colecție, provenite din prestigioase centre muzeale europene..
🎓Lucrarile expuse provin din prestigioasa colecție a avocatului George Șerban, unul dintre cei mai importanți colecționari de artă din spațiul european. Prin realizarea acestui proiect, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu demarează un demers cultural de anvergură, expoziția conturându-se drept un reper major în peisajul evenimentelor artistice de acest gen.
🎓Expozitia „Marele omagiu adus lui Brâncuși” va fi deschisă publicului în perioada 19 februarie – 19 mai 2026, oferind vizitatorilor o experiență artistică deosebită și o oportunitate rară de a intra în contact cu capodopere ale artei europene.

BRÂNCUŞI 150 la Muzeul Național Constantin Brâncuși-19.02.2026

Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, Fundația „Inter-Art”, Aiud și Consiliul Județean Gorj organizează de Ziua Națională “Constantin Brâncuși”, pe 19 februarie, la ora 17,00, vernisajul de la Târgu Jiu al expoziției de Grafică Românească – BRÂNCUȘI 150.
Proiectul se desfășoară sub Patronajul Ministerului Culturii.
🔹️BRÂNCUŞI 150 este un proiect cultural-artistic organizat de Fundația Inter-Art Aiud, Romania, în parteneriat cu Muzeul Național “Constantin Brâncuși” și dedicat exclusiv aniversării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși și constă în organizarea unei serii de expoziții vernisate simultan, pe data de 19 februarie 2026, în 21 de țări de pe 6 continente: Africa: Egipt, Eritreea, Etiopia, Senegal; America de Nord: Canada, Statele Unite ale Americii; America de Sud: Uruguay; Asia: China, India; Europa: Austria, Bulgaria, Germania, Italia, Letonia, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Suedia, Turcia; Oceania: Noua Zeelandă.
Proiectul prezintă creații realizate în tehnicile gravurii tradiționale de către 29 de artiști români contemporani:
Daniel APOSTU
Stefan BALOG
Bianca BONDOC
Răzvan-Constantin CARATĂNASE
Constantin CATARGIU
Maria-Bianca CULUŞ
Răzvan-Petrişor DRAGOŞ
Mircia DUMITRESCU
Ovidiu FELIPOV
Adriana LUCACIU
Alexandra MILITARU
Corina NANI
Ecaterina NEAGU
Anna-Maria ORBAN
Andrei-Alexandru PANTEA
Cosmin Constantin PĂNESCU
Livia PENDA
Florin PÎNZARIU
Aura Evelina RADU
Alexandru RĂDULESCU SELESNIK
Alexandru RĂDULESCU JR.
Postumia RUS
Anca SAS
Atena-Elena SIMIONESCU
Florin STOICIU
Cristina STRATULAT
Rodica STRUGARU
Tudor STANCU
Marian TRUȚULESCU
Curator: Anca SAS
Invitat de onoare: András István DEMETER, Ministrul Culturii
Echipa organizatorică:
Denisa ŞUŢĂ, Manager MNCB (coordonator MNCB)
Stefan BALOG, Preşedinte, Fundația „Inter-Art“ (director de proiect)
Robert LIXANDRU, Secretar General, Fundația „Inter-Art” (coordonator „Inter-Art“)
Conf. univ. dr. habil. Răzvan-Constantin CARATĂNASE (coordonator asociat)
Vernisajul:
Joi, 19 februarie, ora17:00 –
Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi”
(Târgu Jiu, strada Victoriei, nr. 2)
Perioada expoziției:
19 februarie – 19 martie 2026
Parteneri:
Asociația Discover Peștișani,
Biblioteca Națională a României,
Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia
PROIECTUL SE DESFĂȘOARĂ simultan pe toate continentele, în următoarele țări :
🔹️AFRICA:
EGIPT
Organizator local: Ministerul Culturii din Egipt, Sectorul Artelor Plastice;
Locație: Galeria Ittijah, Palatul Artelor, Opera Egipteană, Zamalek, Cairo;
Curator: dr. Chadi Adib Salama;
Sub înaltul patronaj al: Prof. dr. Ahmed Fouad Hanno – Ministrul Culturii;
În prezența: E.S. Olivia Toderean, Ambasador al României în Republica Arabă Egipt; dl. Mohamed Talaat Ali, Consilier al Ministrului Culturii pentru Arte Vizuale și Plastice; Dr. Salwa Hamdy, Șef al Administrației Centrale pentru Servicii Artistice, Muzee și Expoziții;
Coordonatori: Dr. Ali Said – Director General al Centrelor de Artă; dl. Mohamed Ibrahim – Director al Palatului Artelor
ETIOPIA
Organizatori locali: Academia Etiopiană de Științe, Addis Ababa; Tera Business PLC;
Locație: Academia Etiopiană de Științe, Addis Ababa;
Curator: Tamerat Siltan; Coordonator de eveniment: Raluca Ispas
ERITREA
Organizator local / Locație: Studioul Biniam Afwerki, Asmara;
Curator: Biniam Afwerki
SENEGAL
Organizator local / Locație: Galeria Léopold Sédar Senghor din cadrul Village des Arts, Dakar;
Curator: Makhete Wade;
Invitat de onoare: E.S. Nicolae Năstase, ambasadorul României în Senegal
🔹️AMERICA DE NORD
CANADA
Organizator local / Locație: Atelier Circulaire, Montréal, Québec;
Curator: Susie Veroff
STATELE UNITE ALE AMERICII
Organizator local: Organizația Patrimoniului Românilor Americani din Minnesota;
Locație: Centrul Cultural Româno-American, Minnesota;
Curator: Raluca Octav;
Coordonator: Dana Voller, președinte, Organizația Patrimoniului Românilor Americani din Minnesota;
Coordonator asociat: Brian Crowe
🔹️AMERICA DE SUD
URUGUAY
Organizator local: Ambasada României în Uruguay;
Locație: Consiliul Departamental din Montevideo;
Curator: Mariana Felcman;
Invitat de onoare: E.S. Radu-Mihail Filip, ambasadorul României
🔹️ASIA
CHINA
Organizator local: Ocean Palace / Școala Profesională și Tehnică Bolun, Shenzhen;
Locație: Spațiul pentru Meditație, Shenzhen;
Curator: Xia Li;
Coordonator asociat: Ian Zhang
INDIA
Organizator local / Locație: Colegiul de Artă și Meșteșuguri Balasore, Odisha;
Curator principal: Asit Kumar Patnaik, artist eminent;
Co-curator: Nikunja Bihari Das, director, Art & Craft College Balasore;
Invitat de onoare: Sj Priyadarshi Rajesh, ORS-B (colector adjunct), Balasore;
Oaspeți de onoare: Sj Sangram Kumar Das, președinte, Balasore Art and Crafts College; Sj Udaya Ranjan Das, coordonator, INTACT, filiala Balasore; Dr. Pankaj Kumar Jena, lector de chimie, Srinibas HSS, Balasore; Sj Barjanarayan Sarangi, artist eminent, Odisha
🔹️EUROPA
AUSTRIA
Organizatori locali: Kunsthaus Köflach; Ambasada României în Republica Austria; Institutul Cultural Român – Viena;
Locație: Kunsthaus Köflach;
Curator: Christine Kertz;
Cuvânt de deschidere: Helmut Linhart, primarul orașului Köflach; Ulrike Janach, director al Kunsthaus Köflach
BULGARIA
Organizatori locali: Radioul Național Bulgar – Radio Shumen; Uniunea Artiștilor Bulgari – Filiala Shumen și Societatea Artiștilor din Shumen;
Locație: Radio BNR, Shumen;
Curator: Temenuga Hristova;
Cuvânt de deschidere: Miglena Stefanova, jurnalistă
GERMANIA
Organizator local / Locație: Unikom Kunstzentrum, Schwäbisch Gmünd;
Curator: Viktor Anghius-Locker;
Coordonator: Hubert Minsch
ITALIA
Organizator local: Fundația Sormani Prota Giurleo ETS;
Locație: Sala La Pianta, Corsico;
Curator: Antonella Prota-Giurleo;
Sub înaltul patronaj al: orașului Corsico;
Invitat de onoare: Administrația orașului Corsico
LETONIA
Organizator local / Locație: Școala de Muzică și Arte din Salaspils;
Curator: Antra Ivdra;
Invitați de onoare: E.S. Sergiu Nistor, ambasadorul României în Letonia; E.S. Manuel Lafont Rapnouil, ambasadorul Franței în Letonia
POLONIA
Organizator local / Locație: Galeria Primăriei, Zabrze;
Curator: Iwa Kruczkowska
ROMÂNIA
Organizatori locali: Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu; Fundația „Inter-Art”, Aiud; Consiliul Județean Gorj;
Locație: Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu;
Curator: Anca Sas;
Invitat de onoare: András István Demeter, Ministrul Culturii;
Coordonator MNCB: Denisa Șuță, Manager MNCB;
Director de proiect: Stefan Balog;
Coordonator Inter-Art: Robert Lixandru;
Coordonator asociat: Conf. univ. dr. habil. Răzvan-Constantin Carătanase
SERBIA
Organizator local: Facultatea de Științe ale Educației – Jagodina, Universitatea din Kragujevac;
Locație: Galeria Ginko, Facultatea de Științe ale Educației – Jagodina;
Curator: Miloš Djordjević
SLOVENIA
Organizator local / Locație: Galeria Planika, Kranj;
Curator: Lojze Kalinšek;
Cuvânt de deschidere: Boštjan Gunčar, director, Galeria Planika
SUEDIA
Organizatori locali: Asociația de Studii Bilda – Regiunea de Sud-Est; Parohia Ortodoxă Română din Jönköping; Asociația Cultural-Sportivă Banat;
Locație: Asociația Culturală și Sportivă Banat;
Curator: Robert Lixandru;
Coordonator: pr. Ovidiu Theodor Băncilă;
Moment muzical: voce și chitară, Amalia Lixandru și Riana Neagu.
TURCIA
Organizatori locali: Studio Erenus – Alora Productions;
Locație: Studio Erenus, Istanbul;
Curator: Özlem Kalkan Erenus;
Invitată de onoare: Otilia Maria Rădulescu Ipek, solistă soprană la Opera și Baletul de Stat din Istanbul;
Recital muzical: Buse & Ali Erenus
🔹️OCEANIA
NOUA ZEELANDĂ
Organizator local: ARA Art and Design, Christchurch;
Locație: The Green Room, Christchurch;
Curator: Kim Lowe, lector principal, ARA Art and Design;
Cuvânt de deschidere: John Osborne, lector, ARA Art and Design; Alex Golding, absolvent, ARA Art and Design; George Brunton, absolvent, ARA Art and Design