Discover Peștișani-marcă înregistrată OSIM

A fost odată ca niciodată…
O poveste pornită de pe malul Bistriței, la Peștișani. Cu gânduri și muncă și nopți nedormite. Și zeci de ciorne și mii de idei. Unele duse la capăt, altele transformate in vise. Dar visele în care crezi se transformă în realitate. Așadar, cu puțin timp înainte de începerea Anului Brâncuși, azi, am început o nouă etapă.
DiscoverPeștișani a devenit marcă înregistrată OSIM.
Este o mare bucurie să văd cum pas cu pas, zi de zi și noapte de noapte, planetele se aliniază.
Asociația Discover Peștișani este deținătorul mărcii, iar eu cu mare bucurie și responsabilitate trebuie să am grijă de ele!
Vă mulțumesc tuturor celor care ne-ați fost aproape în ultimii 5 ani.
Mulțumesc mult celor aproape 12.000 de urmăritori ai paginii Discover Peștișani, publicului de la evenimentele organizate în comuna lui Brâncuși, locuitorilor comunei Peștișani și evident mulțumiri Pigui Cosmin , omul care îndrăznește să viseze mare într-o lume mică.

Despre autor

Author
Coara Isabela